Un bărbat din Dondușeni a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul soției

Un bărbat din Dondușeni a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul soției
EnglishFrançaisРусский

Oficiul Dondușeni al Procuraturii Drochia a informat că, printr-o sentință recentă a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul unui membru de familie.

Potrivit probelor, în seara zilei de 22 septembrie 2025, în jurul orei 20:00, pe o stradă din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, pe fondul unui conflict familial, inculpatul i-a aplicat soției sale multiple lovituri cu un topor în regiunea capului, după care a părăsit locul faptei.

Victima a fost transportată la Spitalul Raional Dondușeni, însă a decedat în aceeași seară din cauza traumelor grave suferite.

Urmărirea penală a fost finalizată în termeni proximi, iar la 10 decembrie 2025 cauza penală a fost expediată în instanță pentru examinare în fond.

Instanța l-a recunoscut vinovat de infracțiunea prevăzută de articolul 145, alineatul (2), litera e¹) din Codul penal – omor săvârșit asupra unui membru de familie, stabilindu-i pedeapsa de 16 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Nord, în termenul și condițiile prevăzute de lege.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share