În contextul deversărilor de petrol în râul Nistru, ca urmare a atacului Rusiei în Ucraina, Guvernul solicitat, prin Ministerul Afacerilor Interne, activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de către premierul Munteanu.
“Prin acest mecanism, solicităm sprijinul partenerilor europeni pentru mobilizarea rapidă a unor echipe de specialiști și a echipamentelor necesare pentru gestionarea situației din teren. Este vorba despre echipamente pentru captarea, reținerea și colectarea impurităților petroliere din apă, precum și despre stații mobile de testare a calității apei.
Acest sprijin este necesar pentru a consolida capacitățile de intervenție ale instituțiilor responsabile – Ministerul Mediului, prin Agenția de Mediu și Apele Moldovei, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Agenția Națională pentru Sănătate Publică – care sunt implicate în monitorizarea și gestionarea situației. Suplimentar, am solicitat intervenția Ministerului Apărării cu militari, echipament şi unităţi de tehnică”, a punctat premierul.




1 Informație relevantă
Puteți comenta pe Facebook.