Furnizarea apei potabile a fost sistată în mai multe sectoare ale municipiului Soroca, după ce ÎIS „Acva Nord” a întrerupt livrarea apei către operatorul local.
Potrivit unui anunț al S.A. „Regia Apă Canal Soroca”, sistarea afectează consumatorii din partea din deal a orașului, precum și din străzile Chiriat Ata, M.Viteazu, C.Baltului și V.Stroescu. De asemenea, fără apă au rămas zona Hidroimpex, strada Renașterii și străzile adiacente.
Conform anunțului publicat de întreprindere, „în vederea sistării livrării apei potabile de către ÎIS Acva Nord, S.A. „Regia Apă Canal Soroca” sistează furnizarea apei potabile pentru consumatorii din următoarele sectoare”.
Reprezentanții operatorului își cer scuze față de consumatorii afectați și dau asigurări că intervențiile vor fi finalizate cât mai rapid. „Ne cerem scuze faţă de consumatorii care vor fi afectaţi de lipsa apei potabile şi îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiilor şi reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”.
Consumatorii din zonele afectate sunt îndemnați să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării. „Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, se menționează în anunț.



