Igor Dodon și Zinaida Greceanîi s-au întâlnit cu ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó. Liderul PSRM a confirmat participarea la CPAC Hungary 2026

Igor Dodon și Zinaida Greceanîi s-au întâlnit cu ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó. Liderul PSRM a confirmat participarea la CPAC Hungary 2026
EnglishFrançaisРусский

Deputatul și președintele PSRM, Igor Dodon, anunță că a avut o întrevedere cu ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó. La discuții a participat și deputatul PSRM Zinaida Greceanîi, președinte de onoare al partidului.

„Împreună cu Zinaida Greceanîi, deputat PSRM, președinte de onoare al partidului, am avut o întrevedere cu E.S. Sándor Szabó, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova. În cadrul discuției, am apreciat nivelul înalt al relațiilor de cooperare dintre Republica Moldova și Ungaria, reiterând importanța consolidării acestora, în beneficiul cetățenilor ambelor state”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit acestuia, un subiect distinct al discuțiilor a vizat participarea sa la conferința internațională CPAC Hungary 2026, care va avea loc la 21 martie 2026, la Budapesta.

„Am mulțumit pentru invitația adresată și am confirmat participarea la eveniment, subliniind importanța menținerii unui dialog activ cu partenerii externi și a promovării unei cooperări bazate pe respect reciproc și interese comune. CPAC Hungary este unul dintre cele mai importante forumuri politice la nivel internațional, reunind anual parlamentari, lideri politici, experți în politici publice și formatori de opinie din numeroase state”, a mai declarat Dodon.

La final, Dodon a menționat că participanții la întrevedere au fost unanimi în opinia că asemenea evenimente contribuie la consolidarea dialogului politic internațional, la schimbul de experiență și bune practici, precum și la dezvoltarea cooperării între forțele politice și instituțiile din diferite state.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share