În perioada 09–15 martie 2026, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate mai multe focare de boli la animale:
Pesta porcină africană (PPA): 1 focar la mistreț, în raionul Cimișlia, localitatea Codreni.
Rabie: 3 focare – la câine, în raionul Strășeni (Sireți) și raionul Rîșcani (Răcăria), și la vulpe, în raionul Drochia (Baroncea).
De asemenea, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat eradicarea cu succes a 2 focare de PPA, iar alte 3 focare sunt în fază avansată de eradicare.
ANSA recomandă populației:
Să spele imediat cu apă și săpun orice rană provocată de mușcătura sau saliva unui animal și să solicite urgent asistență medicală.
Să informeze Subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor despre animalele agresive pentru a preveni răspândirea bolii.
Agenția avertizează că riscul apariției focarelor de PPA la porcii domestici și mistreți rămâne ridicat. Fermierii și populația sunt îndemnați să nu utilizeze resturi alimentare de origine animală în hrana porcinelor și să respecte măsurile stricte de biosecuritate.
De asemenea:
Nu achiziționați animale fără certificate sanitar-veterinare sau produse alimentare din locuri neautorizate.
Nu importați carne de porc din țările vecine, deoarece produsele vor fi confiscate și distruse din motive de siguranță sanitară.
ANSA oferă recompense de 50 euro pentru fiecare cadavru de mistreț notificat, pentru a sprijini monitorizarea focarelor.



