Cazul Ludmilei Vartic este unul tragic și scoate la iveală deficiențe grave în activitatea instituțiilor statului. Declarația a fost făcută de deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități.
Potrivit acestuia, acest caz și modul în care este abordat de autorități și investigat ridică semne mari de întrebare.
„Am auzit declarația ministrului sănătății despre faptul că medicul șef din raionul Hănești și-a dat demisia. Ceva este la mijloc”, a menționat Berlinschii.
Deputatul a precizat că Partidul Nostru a inițiat acțiuni pe linie de control parlamentar.
„Colegul meu Constantin Cuiumju a adresat câteva demersuri la instituțiile statului, o parte le-a recepționat, o parte mai urmează încă să le recepționeze. Adică noi, Partidul Nostru, pe partea de control parlamentar am întreprins acțiuni și la sigur vom monitoriza în limitele legii soluționarea acestui caz”, a declarat Alexandr Berlinschii.
Totodată, deputatul Partidului Nostru a subliniat că problema trebuie analizată nu doar punctual, ci la nivel de fenomen. În acest context, el a anunțat că subiectul va fi abordat și în cadrul audierilor parlamentare.
„Noi vorbim despre un caz, dar trebuie să vorbim despre fenomen în general. Pe 2 aprilie, ministra muncii și protecției sociale va veni în Parlament și vom aborda inclusiv acest aspect. Dacă va fi nevoie de intervenții la nivel legislativ, cu siguranță vom interveni”, a conchis deputatul.
Amintim că deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, s-a adresat instituțiilor statului privind circumstanțele legate de cazul tragic al Ludmilei Vartic. În opinia sa, există „întrebări serioase” și „suspiciuni rezonabile” privind respectarea procedurilor legale în acest caz.



