Banca Națională a Moldovei (BNM) anunță intrarea în vigoare a standardului național pentru dezvoltarea Open Banking, un element important în procesul de modernizare a infrastructurii financiare din Republica Moldova.
Astfel, începând de astăzi, este disponibil un cadru tehnic unificat și securizat, care permite, cu acordul utilizatorului, conectarea conturilor bancare la aplicații financiare externe și facilitează interacțiunea eficientă între prestatorii de servicii de plată (bancari și nebancari) și furnizorii de soluții inovatoare din domeniul FinTech.”
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, doamna Anca Dragu, a evidențiat relevanța acestui progres în contextul alinierii la practicile europene: „Introducerea standardului național pentru Open Banking marchează o etapă importantă în procesul de transformare digitală a Republicii Moldova. Acest demers contribuie la crearea unui mediu în care accesul la datele financiare este realizat în condiții de siguranță, cu acordul utilizatorului, și deschide noi oportunități pentru dezvoltarea serviciilor inovatoare. În același timp, susține concurența și consolidarea unui sistem financiar modern și transparent, adaptat cerințelor economiei digitale.”
Standardul este aliniat la prevederile Directivei europene PSD2 și prevede ca cei 15 prestatori de servicii de plată licențiați din Republica Moldova să pună la dispoziția terților autorizați interfețe tehnice dedicate (API-uri), în condiții reglementate și securizate.
Implementarea Open Banking permite utilizatorilor, în baza consimțământului explicit, să acceseze servicii financiare integrate, precum vizualizarea conturilor deschise la diferite instituții într-o singură aplicație sau inițierea plăților direct din aplicații terțe. Aceste funcționalități contribuie la dezvoltarea unor servicii mai rapide, mai accesibile și mai bine adaptate nevoilor utilizatorilor.
Adoptarea standardului creează condiții echitabile pentru toți participanții la piață și facilitează accesul noilor actori, inclusiv al start-up-urilor locale. În acest context, BNM încurajează dezvoltarea de soluții inovatoare care să sprijine eficiența serviciilor financiare și să răspundă nevoilor utilizatorilor.
Banca Națională a Moldovei este autoritatea responsabilă de reglementarea și supravegherea sectorului financiar, având ca obiectiv asigurarea condițiilor pentru menținerea stabilității prețurilor.



