Papa Francisc, către un bărbat gay: „Dumnezeu te-a făcut așa și te iubește așa”

religie, papa de la Roma, iadul nu există

Victima abuzurilor sexuale ale unui preot din Chile a povestit că, într-o conversație, Papa Francisc i-a spus că Dumnezeu l-a făcut homosexual și că, până la urmă, sexualitatea unei persoane nu contează, relatează CNN.

Juan Carlos Cruz a petrecut trei zile la Vatican, în compania Papei Francisc, în luna aprilie. El a povestit că a discutat cu Papa despre abuzurile sexuale la care l-a supus un preot din Chile, dar și despre orientarea sa sexuală. El a povestit ulterior că Papa Francisc a arătat multă compasiune și înțelegere și a avut o vorbă bună pentru el, scrie digi24.

„Mi-a spus: «Știi, Juan Carlos, asta nu contează (orientarea sexuală). Dumnezeu te-a făcut gay. Dumnezeu te iubește așa cum ești. Ar trebui să te iubești și tu însuți și să nu îți faci griji în legătură cu ce spune lumea»”, a povestit bărbatul, într-un interviu acordat CNN.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului nu s-a grăbit să dezmintă afirmațiile lui Cruz și s-a rezumat la a spune că „Vaticanul nu comentează asupra conversațiilor private ale Papei”.

Fernando Karadima, prelatul care l-a abuzat sexual pe Cruz, a fost găsit vinovat de Vatican în 2011. Iar vinerea trecută, toți episcopii din Chile au demisionat, în urma unui summit de urgență de trei zile la Vatican, în care s-a discutat despre scandalurile sexuale în care sunt implicați preoții din Chile.

Total
0
Shares
Total
0
Share