(18+) Revenge porn / Administratorul canalului ilegal de Telegram „Car Vertical” – reținut, iar canalul – închis. Au avut de suferit peste 1 900 de femei

(18+) Revenge porn / Administratorul canalului ilegal de Telegram „Car Vertical” – reținut, iar canalul – închis. Au avut de suferit peste 1 900 de femei
EnglishFrançaisРусский

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției investigare criminalitate transfrontalieră și Direcției urmărire penală de comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat grupul infracțional care s-ar face responsabil de publicarea pozelor și filmulețelor intime a peste 1900 de fete și femei din Moldova, pe canalul ilegal al aplicației mobile Telegram, denumit „Car Vertical.

Mai exact, din 2024 membrii grupului infracțional publicau pe internet imaginile intime ale victimelor (nud, scene de sex), pe care le primeau de la alte persoane. Aceste persoane le prezentau spre publicare pe canal, din motive de înjosire sau răzbunare (faptă cunoscută ca și „revenge porn” (în limba engleză) față de victimele cu vârste de 16-40 ani, inclusiv din motivul refuzului continuării ori inițierii relațiilor.

Prin urmare, imaginile erau publicate pe canalul ilegal, în care pentru ca să devii membru și să le poți privi, urma să achiți taxa de intrare de până la 400 lei, deși inițial era acces liber.

Mai mult decât atât, scenele intime publicate erau însoțite de adresa fetelor din imagini pe conturile de socializare din viața reală ale victimelor, de pe altă aplicație mobilă – Instagram.

Iar pentru ca răzbunarea să devină și mai ilegală, membrii rețelei le șantajau pe victime prin amenințarea că le vor trimite și rudelor și apropiaților acestora imaginile intime cu ele, în cazul în care nu vor achita taxa cerută de până la 1000 de euro din informațiile preliminare, plătite prin transfer pe cartele bancare, apoi convertite în criptomoneda Binance. Până în prezent, oamenii legii estimează că suma banilor ceruți de la cele peste 1 900 de victime depășește 26 000 000 lei (dintre care unele au plătit taxa).

Mai grav, după achitarea taxei ilegale, aceleași imagini intime deja „răscumpărate” de către femeile șantajate erau vândute altora, care la rândul lor le șantajau din nou și pretindeau din nou bani. Prin urmare, acum procurorii PCCOCS gestionează dosarul penal care include plângeri și de la femei care au fost șantajate repetat.

Totodată, numărul imaginilor intime acumulate pe canalul ilegal de Telegram este de aproximativ 245.000 fișiere (care nu au fost „răscumpărate” încă). Acum, însă, datorită acțiunilor oamenilor legii, canalul „Car Vertical” este închis. În continuare, sunt investigate și alte aspecte ale acestei scheme, inclusiv spălarea banilor proveniți din șantaj, prin cumpărarea bunurilor (timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii).

Pentru consolidarea probatoriului, cu suportul Direcției acțiuni speciale la frontieră, au fost desfășurate 14 percheziții în mașinile și la domiciliile persoanelor vizate în Chișinău, Bălți, Drochia, Dondușeni, Florești și Orhei. De la fața locului, oamenii legii au ridicat nouă calculatoare portabile și tablete, 13 telefoane mobile și mai multe dispozitive de păstrare a informației, care vor fi supuse cercetării penale. De asemenea, au fost ridicate cartele bancare și bani care ar proveni din șantajul organizat, precum și mașini BMW x5 și Ford Focus care ar fi fost cumpărate din acești bani, în vederea aplicării sechestrelor la solicitarea procurorilor PCCOCS, pentru recuperarea prejudiciilor cauzate victimelor.

Prin urmare, oamenii legii au stabilit 10 persoane implicate în această schemă de încălcare a inviolabilității vieții personale, șantaj, pornografie infantilă (așa cum printre victime sunt și adolescente de 16 ani) și spălare a banilor proveniți din această infracțiune, inclusiv prin operarea cu criptomonedă de tip Biniance. Urmare a activității de urmărire penală a procurorilor PCCOCS și ofițerilor PF, a fost reținut administratorul de facto al canalului de Telegram „Car Vertical” cu vârsta de 19 ani.

În total, oamenii legii au stabilit 10 bănuiți cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani. Printre aceștia se regăsesc trei studenți la un colegiu din domeniu tehnic (inclusiv administratorul), persoane casnice, un agent imobiliar, un muncitor la un centru de deservire a mașinilor și un administrator de spălătorie.

Prin urmare, procurorii PCCOCS le-au formulat acestora învinuirea, pentru continuarea investigațiilor penale și trimiterea dosarului penal în judecată. Între timp, la solicitarea procurorilor specializați, a fost anunțat în căutare și administratorul precedent al acestui canal ilegal de pe aplicația Telegram. Odată ce-i va fi stabilită locația, acesta urmează să fie reținut și plasat direct în arest preventiv.

Reamintim, în 2025 Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată un bărbat din Nisporeni în acest dosar denumit generic „Car Vertical Moldova.” Procurorii îl învinuiesc de faptul că a publicat pe acest canal de pe aplicația Telegram un filmuleț de 90 secunde cu scene de sex cu fosta iubită, iar pentru ștergerea lui de pe internet a cerut suma de 300 de euro. Prin urmare, acum Judecătoria Chișinău examinează dosarul penal, care include și pretenția victimei de acoperire a prejudiciilor de 500 000 lei.

Oamenii legii le încurajează și pe alte victime ale canalului „Car Vertical” și altor metode de încălcare a inviolabilității personale să depună plângeri la autorități, pentru ca să poată fi trași la răspundere toți membrii grupului criminal organizat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share