Maia Sandu va efectua vizite în Finlanda și Letonia

Maia Sandu va efectua vizite în Finlanda și Letonia
EnglishFrançaisРусский

Președinta Maia Sandu va efectua, în perioada 31 martie – 1 aprilie, vizite în Republica Finlanda și Republica Letonia, care urmăresc consolidarea relațiilor bilaterale și aprofundarea cooperării, cu accent pe securitatea regională și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Astfel, șefa statului se va afla în vizită de lucru la Helsinki pe 31 martie, unde va avea o întrevedere cu Președintele Finlandei, Alexander Stubb. Ulterior, cei doi lideri vor susține o conferință de presă comună. Agenda include și discuții cu alți oficiali și reprezentanți ai societății civile din Finlanda.

Deplasarea Președintei va continua la Riga, pe 1 aprilie, în cadrul unei vizite oficiale la invitația Președintelui Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs. Șefa statului va avea o întrevedere cu omologul leton, urmată de o conferință de presă comună, precum și întâlniri cu Prim-ministra Evika Siliņa și cu conducerea Parlamentului leton. Totodată, Președinta Maia Sandu va susține un discurs în plenul legislativului de la Riga.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share