VIDEO Deputații Partidului Nostru au discutat cu raportorul PE Sven Mikser și au reclamat „abuzuri” ale guvernării PAS

VIDEO // Deputații Partidului Nostru au discutat cu raportorul PE Sven Mikser și au reclamat „abuzuri” ale guvernării PAS
EnglishFrançaisРусский

Deputații Partidului Nostru, Elena Grițco și Alexandr Berlinschii, au avut astăzi, 31 martie, o întrevedere cu Sven Mikser, raportor permanent pentru Republica Moldova în Comisia pentru afaceri externe (AFET) a Parlamentului European. Întâlnirea s-a desfășurat în format comun, cu participarea reprezentanților fracțiunilor parlamentare de opoziție.

În cadrul întrevederii, deputații Partidului Nostru au informat oficialul european despre o serie de acțiuni ale guvernării PAS, pe care le consideră abuzive și contrare principiilor statului de drept.

Astfel, aceștia au semnalat probleme în procesul de reformă a justiției, inclusiv cazul „Hebel”, precum și modificarea legislației în interesul unei singure persoane, calificată drept practică periculoasă pentru democrație.

Totodată, deputații Partidului Nostru au criticat două inițiative legislative – privind statutul, conduita și etica deputatului, precum și Codul privind organizarea și funcționarea Parlamentului – despre care susțin că au drept scop limitarea activității opoziției și reducerea libertății de exprimare în Legislativ.

Un alt subiect abordat a vizat reforma administrației publice locale, despre care deputații au declarat că este promovată fără consultări reale și fără consens cu autoritățile locale.

În discuții a fost ridicată și problema reintegrării regiunii transnistrene, deputații Partidului Nostru subliniind lipsa unui plan clar din partea guvernării pentru soluționarea acestui dosar strategic.

De asemenea, aceștia au atras atenția asupra situației privind moratoriul asupra angajărilor în sectorul public, menționând că, în pofida restricțiilor impuse de Guvern, Cancelaria de Stat ar fi fost extinsă recent cu peste 50 de unități.

Partidul Nostru își reafirmă, în acest context, poziția fermă în favoarea respectării principiilor democratice, a statului de drept și a asigurării unui dialog real între putere și opoziție.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×