Numărul infecțiilor respiratorii acute este în scădere în Republica Moldova, însă cazurile de gripă sezonieră sunt în creștere, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP).
În perioada 23–29 martie 2026, au fost înregistrate 2 757 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea la copii, în scădere cu 13% față de săptămâna precedentă.
În același interval, au fost raportate 51 de cazuri de gripă sezonieră, cu 31% mai multe comparativ cu săptămâna anterioară. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în municipiul Chișinău – 34, urmate de Dondușeni – 3 cazuri, Ștefan Vodă și Ungheni – câte 2 cazuri. Câte un caz a fost confirmat în Bălți, Anenii Noi, Căușeni, Edineț, Fălești, Hâncești, Ialoveni, Ocnița, Râșcani și Sângerei.
Totodată, în săptămâna 13 din 2026 nu au fost înregistrate cazuri de COVID-19.
ANSP recomandă populației să respecte măsurile de prevenție, inclusiv evitarea locurilor aglomerate, igiena mâinilor, respectarea regulilor de tuse și strănut, aerisirea spațiilor închise și adresarea la medic la apariția primelor simptome.



