Geniștii Armatei Naționale au executat 14 misiuni de deminare pe parcursul lunii martie în mai multe localități din Republica Moldova.
Una dintre cele mai periculoase intervenții a avut loc în apropierea satului Tudora, raionul Ștefan Vodă, unde a fost neutralizată încărcătura explozivă a unei drone care a survolat neautorizat spațiul aerian al țării.
În contextul intensificării lucrărilor agricole de primăvară, perioadă în care sunt frecvent descoperite muniții, geniștii militari îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de siguranță.
„Anunțați imediat Serviciul 112 sau autoritățile publice locale; marcați locul depistării obiectului exploziv; nu atingeți munițiile cu mâna sau cu alte obiecte; nu loviți și nu mișcați obiectele descoperite; nu demontați focoasele sau alte componente; nu aruncați obiectele explozive în foc”, se precizează în recomandările geniștilor.



