22 de cabinete ginecologice modernizate inaugurate în comunități vulnerabile din Republica Moldova

22 de cabinete ginecologice modernizate inaugurate în comunități vulnerabile din Republica Moldova
EnglishFrançaisРусский

22 de cabinete ginecologice modernizate au fost inaugurate în 11 instituții de asistență medicală primară din Republica Moldova. Aceste cabinete au fost alese în comunități vulnerabile și în zone cu acces dificil la servicii medicale specializate, inclusiv în apropierea frontierei cu Ucraina, în preajma regiunii transnistrene, precum și în centre care deservesc un număr mare de refugiați. Valoarea totală a investițiilor depășește 2 milioane de lei.

Inițiativa a fost realizată de Ministerul Sănătății în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova, cu sprijin financiar din partea Guvernului Republicii Elene. Lansarea proiectului a avut loc joi, 2 aprilie, la Centrul Medicilor de Familie din Mihailovca, raionul Cimișlia.

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, prezent la eveniment, a subliniat importanța medicinei primare în sistemul de sănătate: „Pentru Ministerul Sănătății, acest domeniu reprezintă o prioritate, fiind primul nivel de contact cu pacientul și baza pe care se construiește întregul parcurs de îngrijire. Atunci când serviciile sunt bine organizate și accesibile la nivel local, intervențiile au loc timpuriu, parcursul pacientului este gestionat eficient, iar presiunea asupra serviciilor specializate este considerabil redusă.”

Cabinetele modernizate sunt dotate cu echipamente medicale standardizate, de ultimă generație, inclusiv scaune ginecologice electrice adaptate pentru femei cu dizabilități locomotorii, echipamente pentru îngrijirea mamei și nou-născutului, precum și instrumente esențiale pentru diagnostic, cum ar fi cântare electronice și analizatoare automate de hemoglobină.

Karina Nersesyan, reprezentanta UNFPA în Moldova, a declarat: „Punem accent pe prima linie de contact în sistemul de sănătate, pentru a ajunge la fiecare persoană, inclusiv în zonele mai îndepărtate. În același timp, avem o viziune pe termen lung și sprijinim Republica Moldova în dezvoltarea serviciilor de sănătate reproductivă, pentru a deveni un model de excelență în regiune. Toate acestea sunt posibile datorită sprijinului partenerilor noștri, inclusiv al Guvernului Greciei.”

Cele 22 de cabinete fac parte dintr-un efort mai amplu desfășurat în ultimii doi ani, în cadrul căruia UNFPA și partenerii săi au contribuit la modernizarea a 222 de cabinete ginecologice în 82 de instituții de asistență medicală primară la nivel național, reprezentând 30% din sistemul de sănătate primară. Această inițiativă a îmbunătățit condițiile în care femeile din mediul rural au acces la servicii medicale de bază pentru protejarea sănătății reproductive, planificarea familiei, prevenirea cancerului de col uterin și asistența mamei și copilului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share