ANI a constatat averi nejustificate de peste 9,6 milioane lei în cazul a doi funcționari publici

ANI a constatat averi nejustificate de peste 9,6 milioane lei în cazul a doi funcționari publici
EnglishFrançaisРусский

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit averi cu caracter nejustificat în valoare totală de peste 9 milioane 675 mii lei în cazul a doi subiecți ai declarării averilor și intereselor personale, fiind emise două acte de constatare.

Un fost inspector principal din cadrul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și soția sa au acumulat o diferență substanțială între averea deținută, veniturile obținute și cheltuielile realizate în perioada 2018-2024. Valoarea averii nejustificate a fost stabilită la 9 milioane 358 mii 795 lei.

De asemenea, un primar și membrii familiei sale au înregistrat o diferență substanțială între averea deținută, veniturile obținute și cheltuielile realizate în intervalul 2016-2024, în cuantum total de 316 mii 352 lei.

În baza acestor acte de constatare, cauzele vor fi înaintate instanțelor de judecată competente pentru examinare și dispunerea confiscării averilor nejustificate.

Subiecții declarării vizați vor fi decăzuți din dreptul de a exercita anumite funcții, fiind înscriși în Registrul de stat al persoanelor cu interdicție de a ocupa funcții conform Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale. Mandatul primarului va fi încetat.

Actele de constatare pot fi contestate conform procedurii stabilite și sunt disponibile integral pe pagina oficială a ANI, în secțiunea VERIFICARE ȘI CONTROL/Acte de constatare, la linkul: https://www.ani.md/ro/acte

Total
0
Shares
 
Total
0
Share