Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate a Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu procurorii Procuraturii Hîncești (Oficiul Leova), au finalizat, la 7 aprilie 2026, urmărirea penală și au dispus expedierea în instanța de judecată a cauzei penale inițiate împotriva unui lider informal al organizației criminale „Kitaeț”.
Acțiunile procesual-penale au fost realizate sub conducerea și coordonarea directă a procurorilor, care au asigurat gestionarea eficientă a investigațiilor și valorificarea probatoriului acumulat pentru documentarea activității infracționale organizate și destructurarea mecanismelor financiare ale grupării.
Potrivit materialelor cauzei, învinuitul, acționând cu susținerea directă a liderului organizației criminale, a fost responsabil de colectarea sistematică a mijloacelor financiare destinate „visterii criminale” la nivel național. De asemenea, acesta deținea un statut de lider informal în ierarhia subculturii criminale și era recunoscut de membrii organizației drept o verigă de conducere, exercitând atribuții de coordonare și influență.
Învinuitul este cercetat pentru infracțiunile prevăzute de articolul 284 alineatul (1) din Codul penal, manifestate prin organizarea și susținerea activității organizației criminale, inclusiv recrutarea membrilor, organizarea întrunirilor, constituirea fondurilor financiare și coordonarea acțiunilor criminale. De asemenea, este acuzat de spălarea banilor în interesele organizației criminale, conform articolului 243 alineatul (3) literele a) și b) din Codul penal.
Investigația reprezintă rezultatul unei operațiuni complexe desfășurate în perioada 2024–2026, în cadrul căreia procurorii au coordonat un amplu spectru de măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penală. Activitățile au fost realizate în strânsă colaborare cu subdiviziunile specializate ale Inspectoratului Național de Investigații, inclusiv prin valorificarea mecanismelor de cooperare internațională, ceea ce a permis identificarea circuitelor financiare și a conexiunilor infracționale transfrontaliere.
Pentru asigurarea eventualei confiscări speciale, la solicitarea procurorilor au fost aplicate sechestre asupra bunurilor mobile și imobile în valoare totală de 6 264 942,95 lei.
Pentru faptele incriminate, legislația prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani, însoțită de amendă de până la 20 000 de unități convenționale.
Urmărirea penală în privința altor membri ai organizației criminale continuă, procurorii întreprinzând în continuare măsuri pentru tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
Persoana acuzată este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare și beneficiază de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege.



