Muniții din al Doilea Război Mondial, descoperite în mai multe localități. Geniștii au intervenit pentru neutralizare

Muniții din al Doilea Război Mondial, descoperite în mai multe localități. Geniștii au intervenit pentru neutralizare
EnglishFrançaisРусский

Geniștii Armatei Naționale au intervenit în mai multe localități din țară, după ce au fost descoperite muniții rămase din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Sâmbătă, 11 aprilie, echipa de deminare din Batalionul Geniu „Codru”, condusă de maiorul Mihail Josan, a fost solicitată în extravilanul satului Trebujeni, raionul Orhei, unde localnicii au depistat o bombă de aruncător, calibrul 82 mm.

În aceeași zi, aceeași echipă a intervenit în municipiul Chișinău, pe strada Ivan Zaikin 2, unde a fost identificat un proiectil de artilerie, calibrul 76 mm.

Tot în această perioadă, geniștii din cadrul Brigăzii Infanterie Motorizată „Dacia”, sub conducerea căpitanului Aliona Bezman, au intervenit în localitatea Gura Galbenei, raionul Cimișlia, unde, într-o gospodărie, a fost descoperit un alt proiectil de artilerie, de același calibru.

Potrivit Armatei Naționale, toate obiectele explozive au fost neutralizate în condiții de maximă securitate.

În contextul lucrărilor agricole de primăvară, când astfel de descoperiri sunt mai frecvente, geniștii îndeamnă populația să anunțe imediat autoritățile, să nu atingă sau să miște obiectele suspecte și să evite orice intervenție asupra acestora.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share