Un colet cu droguri sintetice, expediat din Polonia spre Republica Moldova, a fost interceptat de oamenii legii, iar un tânăr de 24 de ani a fost reținut la intrarea în Chișinău.
Potrivit informațiilor, ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au documentat o activitate de trafic de droguri pe ruta Polonia–Republica Moldova.
În urma măsurilor speciale de investigație, s-a stabilit că, la data de 10 aprilie, un bărbat aflat în Varșovia a expediat un colet cu substanțe narcotice spre Republica Moldova, urmând să îl preia personal la sosirea în Chișinău.
Suspectul, un bărbat de 24 de ani, a fost reținut la intrarea în Chișinău, în timp ce se afla ca pasager într-un automobil de marca Volkswagen Crafter.
Totodată, oamenii legii au identificat și transportatorul coletului, un bărbat de 33 de ani, care presta servicii de transport colete și pasageri. Din automobilul acestuia, de marca Skoda Octavia, cu numere de înmatriculare lituaniene, a fost ridicată o cutie în care se afla un pachet disimulat într-un ambalaj de detergent.
În interiorul pachetului a fost depistată o substanță albă, sub formă de pulbere, cu greutatea de aproximativ 1 kilogram, suspectată a fi drog sintetic de tip PVP (sare).
Bărbatul de 24 de ani a fost reținut conform legislației, iar procurorii urmează să solicite arest pentru 30 de zile. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.
Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.



