Mai mulți profesori din regiunea Celiabinsk, Rusia, au citit în fața camerei texte inspirate din discursurile lui Adolf Hitler, după ce au primit instrucțiuni false prezentate ca fiind din partea partidului Edinaia Rossia, informează telegraph.md, cu referire la Disinfo.
Potrivit The Moscow Times, farsa a fost organizată de bloggerul din Belarus, Vladislav Bohan, care a trimis profesorilor indicații privind participarea la un presupus proiect numit „Vocea Frontului Intern”, ce ar fi avut drept scop motivarea militarilor.
Cadrelor didactice li s-a cerut să citească un text adaptat după un discurs al liderului nazist despre invazia Poloniei din 1939, ajustat la contextul actual.
În text se afirma că Rusia „a încercat să mențină relații pașnice” cu Ucraina, însă „regimul de la Kiev” ar fi încălcat acordurile de la Minsk, ar fi persecutat populația rusofonă și ar fi intensificat cooperarea militară cu NATO.
Discursul includea și afirmații despre „coruperea morală” a populației și conținea un limbaj denigrator la adresa Ucrainei, invocând inevitabilitatea „victoriei” Rusiei și făcând referire la teza unui „Reich milenar”. Mai multe școli au raportat că au executat sarcina primită.
Autorul farsei a mai transmis anterior instrucțiuni false unor școli din Rusia. În noiembrie 2024, profesori din regiunea Voronej au participat la un proiect fictiv numit „Casca Patriei”, în cadrul căruia au purtat căciuli din folie de aluminiu pentru a se „proteja de sateliții NATO”.



