Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Bălan, este escortat de Poliția Română către frontiera cu Republica Moldova, unde urmează să fie predat pentru executarea unei pedepse privative de libertate, informează Mediafax.
Poliția Română a anunțat vineri că Alexandru Bălan, în vârstă de 47 de ani, cu dublă cetățenie moldovenească și română, va fi predat autorităților din Republica Moldova la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în baza unei hotărâri emise de Curtea de Apel București.
Alexandru Bălan a fost reținut la 9 septembrie 2025 de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, ulterior fiind plasat în arest preventiv. Alexandru Bălan este cercetat pentru tentativă de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în formă continuată.
Ancheta a fost desfășurată sub egida EUROJUST, cu sprijinul serviciilor de informații și al procurorilor din România, Ungaria, Cehia și Republica Moldova.
Potrivit anchetatorilor, Alexandru Bălan, fost ofițer cu funcții de conducere în cadrul SIS, ar fi transmis informații clasificate către ofițeri ai Comitetului Securității de Stat (KGB) din Belarus.
Datele anchetei indică faptul că, în perioada 2024–2025, Alexandru Bălan s-ar fi întâlnit de două ori, la Budapesta, cu agenți ai serviciilor secrete belaruse, pentru a primi instrucțiuni și bani în schimbul informațiilor furnizate.
Autoritățile române susțin că aceste acțiuni au pus în pericol securitatea națională a României.
În Republica Moldova, Alexandru Bălan a fost deja condamnat la un an și șase luni de închisoare pentru divulgarea secretului de stat. Sentința a fost pronunțată în lipsă și prevede și interdicția de a ocupa funcții publice pentru o anumită perioadă.



