Polițiștii și procurorii din Briceni investighează un caz de circulație ilegală a substanțelor narcotice în scop de înstrăinare.
La 23 aprilie, un tânăr de 21 de ani, originar din Edineț, a fost reținut în flagrant, fiind suspectat de distribuirea drogurilor prin intermediul aplicației mobile „Telegram”.
În timpul acțiunilor procesual-penale, într-o fâșie forestieră au fost găsite și ridicate 68 de pachețele cu PVP (sare), evaluate la aproximativ 40 800 de lei.
Suspectul este cercetat penal, iar urmărirea penală continuă pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru identificarea altor persoane implicate.



