Biroul Național de Statistică a prezentat rezultatele rundei a doua a cercetării „Activitățile copiilor în Republica Moldova”, realizată între 14 aprilie și 14 iulie 2025, ca supliment la Ancheta forței de muncă în gospodăriile populației.
Populația de referință a fost formată din 414 100 copii cu vârste între 5 și 17 ani. Dintre aceștia, 97,2% frecventau o instituție de învățământ, iar 93,8% desfășurau, pe lângă școală, activități de muncă, fie în gospodăria proprie, fie în alte activități generatoare de venit. Doar 0,7% dintre copii nu învățau și nu lucrau.
Numărul copiilor aflați în situația de „muncă a copiilor” a fost de 64 600, reprezentând 15,6% din totalul copiilor și 16,6% din cei care lucrează. Prevalența muncii copiilor a fost mai mare în rândul băieților (16,4%) comparativ cu fetele (14,7%) și de 2,6 ori mai ridicată în mediul rural față de cel urban (21,8% față de 8,3%).
Comparativ cu 2009, ponderea copiilor care frecventează școala a crescut de la 91,0% la 97,2%, iar a celor care desfășoară o activitate de muncă de la 86,1% la 93,8%. În același timp, procentul copiilor aflați în situația muncii copiilor s-a redus de la 18,3% la 15,6%.
Activitățile principale ale copiilor au fost frecventarea școlii și desfășurarea unor activități de muncă, precum treburile casnice în gospodăria proprie (93,4%), producerea de bunuri agricole pentru consumul propriu (33,6%), munca voluntară (27,9%) și, într-o măsură redusă, munca contra plată (1,6%).
Durata medie săptămânală a muncii copiilor a fost de 10,3 ore. Aproape jumătate dintre aceștia (46,9%) au lucrat între 1 și 7 ore pe săptămână, iar durata muncii crește odată cu vârsta.
Numărul copiilor ocupați în activități remunerate a fost de 6 600 (1,6% din totalul copiilor), majoritatea fiind băieți și locuind în mediul rural. Ocuparea a fost înregistrată exclusiv la copiii de 12-17 ani, cu o rată de 2,3% pentru grupa 12-14 ani și 5,0% pentru 15-17 ani. Aproape jumătate dintre copiii ocupați au lucrat în sectorul agricol, iar 72% au fost muncitori necalificați.
În ceea ce privește munca casnică și de îngrijire neplătită, 93,4% dintre copii au participat la astfel de activități, cele mai frecvente fiind curățenia în casă sau curte (88,9%), gătitul (75,4%) și realizarea cumpărăturilor (66,1%). Durata medie săptămânală a muncii casnice a fost de 7,8 ore.
Munca voluntară a fost realizată de 27,9% dintre copii, cu o durată medie de 2,8 ore pe săptămână, iar implicarea în această activitate crește odată cu vârsta.
În categoria „muncii copiilor”, care include activități ce pot afecta sănătatea, securitatea sau moralitatea, au fost încadrați 64 600 copii (15,6%). Fenomenul este cel mai răspândit în rândul copiilor de 5-11 ani, unde afectează 21,9% dintre aceștia. Durata medie a săptămânii de lucru în această categorie a fost de 14,3 ore.
Munca copiilor s-a împărțit în trei categorii: muncă nepericuloasă (75,8%), muncă periculoasă (3,7%) și servicii casnice periculoase neplătite (20,5%). Munca nepericuloasă predomină la copiii de 5-11 ani, munca periculoasă la cei de 15-17 ani, iar serviciile casnice periculoase la grupa 12-14 ani.
În cazul muncii periculoase, peste două treimi dintre copii au fost implicați în ocupații desemnate periculoase, iar fiecare al cincilea copil a lucrat în astfel de activități.
Serviciile casnice periculoase neplătite au fost prestate de copiii de 5-14 ani care au lucrat 21 de ore sau mai mult pe săptămână sau în condiții periculoase, cu expuneri la detergenți, praf, substanțe chimice, instrumente ascuțite, foc sau greutăți.
În funcție de formele de muncă, 75,8% dintre copiii implicați în munca copiilor s-au ocupat cu producerea de bunuri, 20,5% cu treburi casnice, iar 3,7% au fost ocupați pentru plată.
Majoritatea copiilor ocupați au activat în sectorul agricol și au lucrat ca muncitori necalificați.
Rezultatele cercetării au fost utilizate pentru estimarea indicatorilor Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 8.7.1 privind ponderea și numărul copiilor de 5-17 ani aflați în situația muncii copiilor. Astfel, 11,8% dintre copii au fost implicați în activități economice conform granițelor de producție, iar 13,3% în activități economice și treburi casnice conform granițelor generale de producție.
Cercetarea a fost realizată cu finanțare de la bugetul de stat și sprijinul UNICEF Moldova și al Organizației Internaționale a Muncii. Datele nu includ teritoriul din partea stângă a Nistrului și municipiul Bender.



