Funcționarii postului vamal de frontieră Leușeni au documentat trei cazuri de transport ilicit de mărfuri, depistate pe sensul de intrare în Republica Moldova.
În primul caz, un autovehicul Volkswagen Sharan venit din Germania a fost verificat, deși șoferul a ales culoarul verde „nimic de declarat”. În compartimentul marfar au fost găsite electrocasnice nedeclarate. Persoana documentată este un bărbat de 55 de ani, cetățean moldo-bulgar.
În al doilea caz, un Volkswagen Crafter care tracta o remorcă din Germania a fost supus controlului, iar în vehiculul tractat au fost depistate boabe de cafea și produse de igienă nedeclarate. Șoferul este un cetățean moldovean de 37 de ani.
În al treilea caz, un Mercedes Vito Tourer venit din România a fost verificat, fiind descoperit un lot comercial de produse medicamentoase nedeclarate în bagaje. Șoferul este un cetățean moldovean de 28 de ani.
Autoritățile vamale au ridicat mărfurile, acestea fiind pasibile de confiscare. În toate cele trei cazuri au fost inițiate proceduri contravenționale, iar persoanele implicate riscă sancțiuni conform legislației în vigoare.







