Fostul premier al Republicii Moldova și președintele PLDM, Vlad Filat, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Cu această ocazie, politicianul a publicat un text amplu și emoționant despre dorul de casă, trecerea timpului, singurătate și legătura sa cu satul natal Lăpușna.
În mesajul intitulat „Mă voi întoarce!”, Vlad Filat evocă imagini despre satul părăsit, amintirile copilăriei și sentimentul exilului interior, afirmând că, indiferent unde l-ar purta viața, va rămâne legat de locurile natale. „Dar mă voi întoarce! Dacă nu pe un drum pământesc, atunci prin memoria inimii care păstrează calea”, a scris liderul PLDM.
Vlad Filat a fost prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 2009–2013.
”Mă voi întoarce!
Soarele a răsărit. Razele lui nu mai încălzesc, doar ating ușor, fără greutate, iar magia care trăia în ele s-a risipit precum ceața de deasupra unei pajiști de seară. Acolo nu a mai rămas nimic. Au dispărut și pajiștea de smarald, și pădurea umbroasă — doar pământul, răcit și tăcut, gol până la răsunet, și râul otrăvit — o cicatrice pe pielea unui pământ care parcă nu a cunoscut niciodată viața. Vântul, ca un nebun rătăcitor, se clatină prin satul rămas orfan, iar mie nu-mi rămâne decât să-l populez cu fantomele amintirilor, pentru ca suflul înghețat să nu pătrundă în cele mai ascunse colțuri ale sufletului încremenit. Mă învârt în cerc după vânt — dar cercul acesta este închis și pustiu.
Casele joase, părăsite, s-au cocoșat sub greutatea uitării negre. Din când în când, o rândunică ascuțită, rătăcită în timp, pătrunde printr-un gol fără geam — face un cerc deasupra pânzei de păianjen întinse prin cameră, ca un pod uitat — apoi alunecă afară, luând cu ea umbra trecutului.
Cândva am decis că bogăția trebuie căutată în capitală — în vuietul unei vieți noi, unde încă mai tremura ecoul epocii sovietice, asemenea sirenei unei uzine îndepărtate. Ecoul acesta se lovea cu bubuit greu de prezent, ca două lumi care nu pot conviețui, unde liniștea nu este pace, ci răgaz înaintea loviturilor inevitabile.
Credeam că o voi găsi în fierbințeala pasiunii, în clinchetul monedelor, în carieră sau în distincții. Dar cenușa timpului mi-a acoperit barba, iar banii au fost înghițiți de flăcările răzbunării oarbe a unei femei. Distincțiile, aruncate prin cutii, se acoperă cu firele împletite ale păianjenilor — asemenea unor mumii ale unei glorii de odinioară: inutile pentru toți, în primul rând pentru mine. M-au ars reflexele slavei, dar la final am rămas oricum singur — mă răsucesc în pat ca într-o barcă șubredă pe o apă moartă, rugându-L pe Dumnezeu pentru două ore de somn liniștit. Tată, dormi tu pentru mine — eu de mult mă trezesc de parcă nici nu m-aș fi culcat. Nu plânge, mamă! Demult am plâns toate lacrimile tale!
57. Casă străină. A mea — jefuită și profanată. Nu o rândunică singuratică se învârte pe lângă pridvor, ci o ciocănitoare bate în lemnul putred, numărând zilele exilului meu. Închid ochii… Patrie. Îmi afund fața în coama caldă a calului. Rup un ciorchine greu de isabella — boabele îmi alunecă din palmă. Umbra unui lăstun taie aerul la un milimetru de tâmplă. Aici sunt liber — pentru că sunt legat pentru totdeauna de acest loc. Greierii tac. Timpul se oprește. „Hai acasă!” — îmi scapă de pe buze. Dar nu mai este nici calul credincios aproape, nici un acoperiș unde să răspundă ecoul chemării mele.
Dorul de sat îmi arde pieptul ca o țigară „Belomor” din tinerețe. Aprind o țigară și mă rătăcesc prin labirinturile memoriei, fără să găsesc ieșirea. Amintirile se strâng într-un nod dureros sub coaste. Așteptați-mă: pâinea pe masă, o ramură de liliac cu picături tremurătoare de ploaie, o buburuză încremenită în fața reflecției sale într-o picătură, ca într-o fărâmă de paradis pierdut. Am străbătut multe drumuri — tot mai departe de punctul de sprijin. Dar mă voi întoarce! Dacă nu pe un drum pământesc, atunci prin memoria inimii care păstrează calea. Oriunde s-ar zbate umbra mea — eu sunt în Lăpușna, pe care nu o voi părăsi nici măcar plecând pentru totdeauna!”, este mesajul publicat de către politician.