Primul mesaj al lui Ilie Bolojan după demiterea Guvernului de la București

Primul mesaj al lui Ilie Bolojan după demiterea Guvernului de la București
EnglishFrançaisРусский

Premierul în exercițiu al României, Ilie Bolojan, a publicat un mesaj după ce Guvernul pe care l-a condus a fost demis prin moțiune de cenzură votată ieri de Parlamentul României cu 281 de voturi.

Politicianul a declarat că cele 10 luni de mandat au însemnat „ordine în finanțele României”, reforme și „un alt model de guvernare”.

”Dragi români, a fost o onoare pentru mine să fiu 10 luni în serviciul țării noastre, în funcția de prim-ministru.

Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a aduce ordine în finanțele României, a corecta nedreptăți și a promova reforme pentru modernizarea României. Cel mai important, am dovedit că este posibil un alt mod de a guverna.

Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor.

Le mulțumesc celor cu care am colaborat în munca de echipă din aceste 10 luni, pentru un alt model de guvernare. Am cunoscut mulți oameni de calitate, de la cele mai simple funcții până la cele mai înalte.

Împreună am dovedit că se poate guverna cu reguli, fără să risipești banii publici și fără aroganță.

După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură.

Până în ultima zi în această funcție, voi lucra pentru interesele României și nu voi abandona principiile pe care le-am probat în toată cariera mea.

Tot sprijinul pe care l-am primit, mai ales în ultima lună, mă motivează să merg mai departe, să lupt în continuare pentru România și viitorul ei. Se încheie o etapă, începe alta, iar valorile pentru care lupt rămân aceleași și este esențial că vă simt alături.

MULȚUMESC, ROMÂNIA!”, este mesajul politicianului.

Astăzi, Nicușor Dan, președintele României, începe discuțiile de informare cu privire la situația creată. Ieri, acesta făcea apel la calm și anunța că noul Guvern „pro-occidental” va fi instalat într-un termen rezonabil.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share