Deputatul și președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, a criticat eliminarea plafonului adaosului comercial pentru produsele de primă necesitate, măsură aplicată începând cu 30 aprilie. Fostul premier susține că decizia va duce la majorarea prețurilor pentru produse de bază precum pâinea, laptele, cerealele și alimentația pentru copii.
Politicianul a declarat că eliminarea limitelor de preț reprezintă un risc pentru bugetele familiilor și a avertizat că statul trebuie să aibă mecanisme de protecție și reacție în cazul unor scumpiri disproporționate.
”Începând cu 30 aprilie, a fost eliminat plafonul adaosului comercial pentru produsele de primă necesitate. Din păcate, acest lucru s-a produs aproape neobservat. Deocamdată.
Însă aceasta înseamnă un lucru clar și foarte simplu: pentru pâine, lapte, cereale și alimentația pentru copii nu mai există o limită superioară a prețurilor. Prețul până acum a fost plafonat și stabilit și împiedicau majorările haotice. După aceste modificări oamenii vor simți acest lucru foarte curând.
Ca persoană, care am condus Guvernul Moldovei într-o perioadă considerată cea mai reușită atât din punct de vedere al ritmului de creștere economică, cât și al nivelului de protecție socială a cetățenilor, înțeleg foarte bine de ce sunt introduse astfel de mecanisme. Nu este vorba despre o reglementare excesivă — este un instrument de protecție în acele segmente în care piața, prin natura ei, este predispusă la dezechilibru. Oamenii nu pot renunța la produsele de bază, iar orice majorare de prețuri le afectează direct nivelul de trai.
Ca cetățean, văd în această decizie riscuri pentru fiecare familie. După aceste modificări creșterea prețurilor va fi inevitabil — tocmai aceste schimbări „tăcute” va afecta cel mai mult bugetul familial. Și mai ales pe cei care nu dispun de o rezervă financiară.
Ca patriot al Moldovei, consider că politica economică trebuie să se bazeze nu doar pe principiile pieței, ci și pe responsabilitatea față de oameni. Libertatea formării prețurilor este importantă, dar nu trebuie să însemne lipsa protecției acolo unde aceasta este obiectiv necesară.
În același timp, sunt convins că orice decizie trebuie să fie bine cântărită. Dacă statul optează pentru o liberalizare deplină, are obligația să construiască din timp mecanisme compensatorii — să consolideze concurența, să prevină abuzurile și să sprijine oamenii, în special categoriile vulnerabile. Fără acestea, echilibrul este afectat.
De aceea, astăzi este important nu doar să constatăm eliminarea acestor restricții, ci și să urmărim cu atenție consecințele. În perioada următoare, dacă piața va arăta că prețurile cresc disproporționat față de veniturile populației, statul trebuie să aibă pregătite instrumente de reacție.
În cele din urmă, nu este vorba doar despre prețuri, ci despre încrederea oamenilor în stat și despre stabilitatea socială a țării. Bunăstarea cetățenilor este fundamentul economiei, nu un efect secundar al acesteia. Iar dacă ne dorim o Moldovă stabilă, în dezvoltare și sigură de viitorul său, deciziile în astfel de domenii sensibile trebuie luate cu maximă responsabilitate și cu o înțelegere clară a consecințelor”, este declarația politicianului.



