Beat criță și fără permis. Șofer recidivist din Rîșcani, condamnat la 4 ani de închisoare

Beat criță și fără permis. Șofer recidivist din Rîșcani, condamnat la 4 ani de închisoare
EnglishFrançaisРусский

Potrivit probelor, la 10 august 2025, inculpatul, fără a deține permis de conducere, ar fi urcat la volanul unui automobil de model „Vaz” în stare de ebrietate, deplasându-se printr-o localitate din raionul Rîșcani. Fiind stopat de polițiști, a fost suspectat de conducerea a mijlocului de transport în stare de ebrietate și supus alcotestului „Drager”. S-a constatat că în vaporii de aer expirat se conținea alcool în cantitate de 1,67 mg/1.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția.

Prin cumul de sentințe, instanța i-a stabilit pedeapsa de 4 ani de închisoare.

Remarcăm că, inculpatul nu este la prima abatere de la lege. Printr-o sentință emisă în 2020, acesta a fost condamnat pentru o faptă similară la muncă neremunerată în folosul comunității în mărime de 140 ore. Printr-o altă sentință din 2025, bărbatul a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 3 ani, pentru o altă faptă de șofare sub influența alcoolului.

Procuratura reiterează că conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate reprezintă un pericol major pentru siguranța publică, iar persoanele care încalcă legea vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share