Bundestag a aprobat, cu votul majorității, un proiect de lege care le permite instanțelor să oblige persoanele vinovate de violență domestică să poarte brățări electronice pentru monitorizarea locației, informează telegraph.md, cu referire la DW.
Noile măsuri au fost adoptate pe 8 mai, în cadrul legislației privind protecția împotriva violenței domestice.
Potrivit documentului, instanțele de familie vor putea impune agresorilor purtarea dispozitivelor electronice în cazurile cu risc ridicat de repetare a actelor de violență.
Brățara va permite urmărirea poziției agresorului și va transmite un semnal de alarmă dacă acesta se apropie, de exemplu, de locuința victimei.
De asemenea, instanțele vor putea obliga persoanele condamnate să participe la cursuri de gestionare a furiei.
Totodată, sunt înăsprite sancțiunile pentru încălcarea restricțiilor impuse de instanță: pedeapsa maximă cu închisoarea a fost majorată la trei ani.
Proiectul de lege a fost susținut de toate fracțiunile reprezentate în Bundestag, cu excepția Partidul de Stânga, ai cărui deputați s-au abținut de la vot.
„În forma actuală, legea reprezintă o politică simbolică autoritară și mai degrabă limitează femeile decât le protejează”, a declarat Aaron Valent.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat și de Bundesrat, precum și de președintele Germaniei.
Parlamentarii germani au precizat că modificările sunt introduse în cadrul implementării Convenția de la Istanbul.
Germania nu este însă primul stat din Uniunea Europeană care aplică asemenea măsuri: în Spania, brățările electronice pentru agresorii domestici sunt utilizate încă din 2009.
Potrivit datelor oficiale, aproape 80% dintre victimele violenței domestice din Germania sunt femei. În 2024, peste 170 de mii de persoane au avut de suferit din cauza acestui fenomen.



