Doi pasageri care au sosit cu cursele din Roma și Istanbul au fost documentați pentru tentative de transportare ilicită a mărfurilor, prin dosirea și nedeclararea acestora în cadrul controlului vamal.
Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău au înregistrat cazurile după ce pasagerii au selectat coridorul verde „Nimic de declarat”, însă au fost rerutați pentru scanarea bagajelor și efectuarea unui control fizic amănunțit, ca urmare a suspiciunilor identificate.
În primul caz, în bagajul unei conaționale în vârstă de 60 de ani au fost depistate soluții injectabile cosmetologice și parfumuri, transportate în cantități specifice unui lot comercial și nedeclarate.
În cel de-al doilea caz, în valiza unei nerezidente în vârstă de 34 de ani, funcționarii vamali au descoperit brățări și portofele, a căror valoare impunea declararea obligatorie.
În ambele situații, bunurile au fost ridicate, fiind pasibile confiscării, iar persoanele riscă sancțiuni contravenționale, conform prevederilor art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul contravențional.



