Șoferi băuți și fără permis, prinși de Poliție în Ialoveni și Căușeni: O femeie transporta doi copii în mașină

Șoferi băuți și fără permis, prinși de Poliție în Ialoveni și Căușeni: O femeie transporta doi copii în mașină
EnglishFrançaisРусский

Mai mulți șoferi aflați în stare de ebrietate, iar unii chiar fără permis de conducere, au fost depistați de Poliția Republicii Moldova în raioanele Ialoveni și Căușeni.

Cel mai grav caz a fost înregistrat în localitatea Nimoreni, unde o femeie de 30 de ani, fără permis de conducere, a fost oprită la volanul unui Volkswagen. Testul alcoolscopic a indicat o concentrație de 0,92 mg/l alcool în aerul expirat. În automobil se aflau și doi copii minori.

În Puhoi, un bărbat de 30 de ani, aflat la volanul unei KIA, avea o concentrație de 0,39 mg/l alcool în aerul expirat.

Alți doi șoferi, ambii în vârstă de 30 de ani și fără permis de conducere, au fost prinși în Molești conducând automobile BMW. Testările au arătat concentrații de 0,58 mg/l și 0,26 mg/l alcool în aerul expirat.

Totodată, în Suruceni, un tânăr de 26 de ani care conducea haotic o Skoda a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând 0,38 mg/l.

Un alt caz a fost documentat în localitatea Chircăiești, unde un bărbat de 54 de ani conducea un Suzuki având o concentrație de 0,82 mg/l alcool în aerul expirat.

Poliția avertizează că „nu tolerează șofatul în stare de ebrietate” și anunță că va continua acțiunile de prevenire și combatere a acestui fenomen.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share