Curtea de Conturi a Republicii Moldova a publicat raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) pentru anul 2025, încheiate la 31 decembrie 2025.
Potrivit raportului, cheltuielile ministerului pentru 2025 au fost estimate la 3 miliarde 975 milioane lei, iar executarea acestora a fost de 3 miliarde 914 milioane lei. Cea mai mare parte a cheltuielilor a fost destinată prestațiilor sociale și remunerării muncii. Patrimoniul gestionat de minister la sfârșitul anului a fost de 804 milioane lei, comparativ cu 779,9 milioane lei la începutul perioadei, majoritatea reprezentată de mijloace fixe, creanțe și stocuri de materiale circulante.
Curtea de Conturi a exprimat opinie cu rezerve, evidențiind mai multe neconformități și deficiențe în gestionarea fondurilor publice, administrarea patrimoniului și implementarea mecanismelor de control intern.
În ceea ce privește gestionarea Fondului de reducere a vulnerabilității energetice, auditul a constatat lipsa probelor suficiente privind corectitudinea unor transferuri către furnizorii de energie electrică. În perioada septembrie – decembrie 2025, au fost efectuate plăți în valoare de 244,6 milioane lei fără rapoarte de conciliere, iar alte transferuri de 2,9 milioane lei au fost realizate fără documente justificative și cu nerespectarea cadrului normativ.
„Aplicarea incompletă a procedurilor de control intern a generat incertitudini privind corectitudinea datelor raportate și a alocațiilor financiare, cu posibil impact asupra rezultatului financiar”, se menționează în raport.
Auditul a relevat că ministerul și instituțiile subordonate dețin în evidența contabilă 17 construcții în valoare de 13,4 milioane lei, pentru care dreptul de proprietate este înregistrat la alte autorități publice. De asemenea, ministerul nu a recunoscut drepturile de proprietate asupra altor șase construcții. Au fost identificate neconformități privind evidența și înregistrarea unor terenuri, ceea ce generează riscuri în gestionarea și protecția patrimoniului public.
Referitor la contractarea serviciilor de consultanță, în 2025 ministerul a încheiat contracte în valoare de 4,9 milioane lei fără justificarea adecvată a necesităților și fără stabilirea unor indicatori clari de rezultat. Unele activități contractate s-au suprapus cu atribuțiile angajaților ministerului, iar serviciile au fost generale și repetitive, ceea ce a îngreunat evaluarea volumului și calității acestora. Curtea de Conturi a remarcat că deficiențe similare au fost constatate și în auditul anterior.
În cadrul Agenției pentru gestionarea serviciilor sociale cu specializare înaltă au fost identificate nereguli privind utilizarea veniturilor din vânzarea biletelor de tratament, în sumă de 956 mii lei, folosite pentru cheltuieli instituționale, deși ar fi trebuit să fie destinate procurării biletelor în instituții balneosanatoriale. De asemenea, au fost constatate deficiențe la calcularea și încasarea plăților pentru serviciile de plasament, care au dus la încasarea nejustificată a 201,5 mii lei pentru 34 de beneficiari. Auditul a identificat și iregularități privind neînregistrarea a 87 de persoane, menținerea statutului activ pentru patru persoane după externare sau deces, neîncasarea contribuțiilor pentru nouă persoane și nerestituirea plăților pentru 29 de persoane decedate, în sumă de 127,7 mii lei.
Auditul a evidențiat insuficiența controalelor interne și lipsa corelării datelor în Sistemul Informațional de Vulnerabilitate Energetică, ceea ce a permis acordarea nejustificată a compensațiilor pentru energie unor persoane neeligibile. Astfel, 36 de persoane din centre de plasament au beneficiat neconform de compensații în sumă de 166 mii lei, iar pentru 209 persoane decedate au fost calculate compensații de 183,3 mii lei pentru perioade după deces, din cauza neactualizării informațiilor.
De asemenea, auditul a constatat deficiențe în procedura de acordare și monitorizare a subvențiilor pentru Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare, unde solicitările de finanțare, premiile și majorările salariale au fost acordate fără criterii clare și documentare suficientă.
Din 2025, ministerul gestionează alocarea și monitorizarea ajutorului de minimis pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități și susținerea asociațiilor din domeniu. Auditul a constatat neconformități privind aprobarea și implementarea mecanismului de acordare a acestor subvenții, inclusiv lipsa unui mecanism clar de planificare și monitorizare, utilizarea neregulamentară a unor fonduri și insuficiența mecanismelor de trasabilitate a cheltuielilor beneficiarilor.
Referitor la implementarea recomandărilor din auditul precedent, Curtea de Conturi a constatat un nivel de implementare de 73,5%. Au fost întreprinse acțiuni pentru elaborarea planurilor de remediere, înregistrarea construcțiilor și terenurilor în Registrul Bunurilor Imobile, ocuparea funcțiilor vacante de conducere și consolidarea controlului intern managerial.
Pe durata auditului au fost luate și măsuri pentru remedierea unor nereguli. Agenția Teritorială de Asistență Socială Ungheni a recuperat mijloace financiare plătite nejustificat în cadrul unui program de muncă, iar Agenția pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă a actualizat datele din registrul beneficiarilor și a inițiat recalcularea plăților incorecte.
Totodată, a fost întocmit actul de verificare a decontărilor reciproce cu un furnizor de energie electrică, iar suma achitată în avans de 954,8 mii lei a fost restituită.



