Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide.
Cei doi oficiali au subliniat nivelul foarte bun al relațiilor moldo-norvegiene. În acest context, Mihai Popșoi a reiterat aprecierea pentru decizia de a deschide, în a doua jumătate a anului 2026, o ambasadă a Regatului Norvegiei la Chișinău, ceea ce reflectă angajamentul pentru consolidarea dialogului cu Republica Moldova. În prezent, Norvegia este reprezentată în țara noastră prin intermediul Oficiului Ambasadei, deschis în noiembrie 2025.
În cadrul discuțiilor, a fost reconfirmat interesul comun pentru aprofundarea cooperării bilaterale în domenii prioritare, precum cel economic, energetic și investițional, dar și pentru intensificarea schimburilor comerciale. Mihai Popșoi a exprimat interesul pentru dezvoltarea conectivității aeriene directe între Chișinău și Oslo, pentru a facilita contactele economice și interumane dintre cele două state.
Viceprim-ministrul a mulțumit pentru sprijinul constant oferit de Norvegia în consolidarea rezilienței instituționale, inclusiv în combaterea dezinformării și contracararea interferențelor externe. De asemenea, a fost comunicată disponibilitatea Republicii Moldova de a împărtăși experiența și expertiza acumulată în domeniul consolidării rezilienței cu statele partenere.
Cei doi miniștri au convenit să continue dialogul și să valorifice potențialul parteneriatului moldo-norvegian în beneficiul cetățenilor ambelor state.
Ministrul afacerilor externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide, va participa pe 15 mai la cea de-a 135-a Sesiune Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.



