Președintele Maia Sandu îi ia apărarea ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, după ce opoziția i-a cerut demisia în urma tragediei produse într-o unitate militară din Cahul, unde un adolescent de 16 ani a fost împușcat mortal, informează telegraph.md, cu referire la Ziua.md
În cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, șefa statului a declarat că Nosatîi a avut un rol esențial în modernizarea Armatei Naționale și consolidarea sistemului de apărare al Republicii Moldova.
„Acest ministru a făcut mai mult decât toți miniștrii anteriori din ultimii 30 de ani. A contribuit la construirea unei armate capabile să protejeze cetățenii și la dezvoltarea unui sistem de apărare care să funcționeze în beneficiul țării”, a declarat Maia Sandu.
Între timp, Procuratura Generală a Republicii Moldova anunță că militarul prin contract care a efectuat împușcătura a fost reținut. Procurorii și Inspectoratul de Poliție Cahul investighează cazul într-un dosar penal deschis pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei, faptă care a provocat din imprudență moartea unei persoane.
Totodată, procurorii verifică și acțiunile personalului medical care a acordat primul ajutor victimei, inclusiv modul în care au fost respectate procedurile și dacă organele de drept au fost sesizate corespunzător.
Tragedia s-a produs pe 10 mai, într-o unitate militară din Cahul. Potrivit Inspectoratul General al Poliției, un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, a împușcat accidental un soldat în termen de 18 ani, în urma manipulării necorespunzătoare a unui pistol de tip Glock. Glonțul l-a lovit ulterior și pe adolescentul de 16 ani, aflat la fața locului.
Minorul și-a pierdut cunoștința și a intrat în stare de șoc, iar ulterior a decedat. Soldatul rănit a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În reacția inițială, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a anunțat doar despre rănirea militarului în termen, fără să menționeze că un adolescent a fost implicat și a murit în incident.
Ulterior, conducerea Armatei Naționale a dispus o anchetă internă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.



