ANSA a distrus 10 tone de mărar de import contaminat cu pesticide periculoase

ANSA a distrus 10 tone de mărar de import contaminat cu pesticide periculoase
EnglishFrançaisРусский

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a reținut și distrus un lot de 10 000 de kilograme de mărar proaspăt de import, după ce analizele de laborator au indicat depășirea limitelor maxime admise de pesticide.

Potrivit instituției, în produs au fost depistate reziduuri de Penconazol și Clorpirifos peste normele admise, substanțe care „pot prezenta risc pentru sănătatea consumatorilor”.

„Imediat, după confirmarea prezenței de pesticide, inspectorii ANSA au reținut lotul suspect de mărar. Întreaga cantitate a fost sigilată și, ulterior, nimicită sub supravegherea strictă a Agenției”, precizează instituția.

ANSA susține că niciun kilogram din lotul contaminat nu a ajuns în comerț sau la consumatori.

Instituția explică faptul că depășirea limitelor admise de reziduuri apare, de regulă, din cauza utilizării excesive a produselor fitosanitare, aplicării unor doze prea mari sau nerespectării termenului de așteptare până la recoltare.

Autoritatea a atenționat importatorii că produsele alimentare introduse pe piața Republicii Moldova trebuie să respecte legislația națională din domeniul alimentar.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share