Astăzi, 15 mai, în Republica Moldova a început administrarea vaccinului meningococic de tip B, introdus pentru prima dată în țară. Lotul necesar pentru prima doză a fost distribuit și a ajuns în instituțiile medico-sanitare de asistență medicală primară, care vor asigura procesul de vaccinare.
Peste 1 200 de lucrători medicali din țară au participat la sesiuni de instruire dedicate vaccinării împotriva infecției meningococice. Aceste sesiuni, organizate cu sprijinul Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, au avut loc la Chișinău, Cahul și Bălți.
Infecția meningococică este una dintre cele mai grave infecții bacteriene, cu evoluție rapidă și risc major de complicații severe sau deces, în special la sugari și copii mici. În anul 2025, în Republica Moldova au fost raportate 16 cazuri de infecție meningococică, iar patru copii au murit din cauza acestei boli.
Prin introducerea vaccinului meningococic de tip B în Programul național de imunizări pentru anii 2023-2027, se face un pas esențial pentru protejarea sănătății și vieții copiilor. Vaccinul este gratuit și recomandat sugarilor cu vârsta între 7 și 11 luni. Acesta va fi administrat conform schemei aprobate: două doze a câte 0,5 ml, la un interval de cel puțin două luni.
„Îndemnăm părinții să se informeze din surse oficiale și să discute cu medicul de familie despre importanța vaccinării, cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a formelor grave de boală meningococică și de protejare a sănătății copiilor”, se menționează în comunicat.
Republica Moldova a recepționat, la începutul lunii mai, un lot de 9 940 de doze de vaccin meningococic destinat prevenirii infecțiilor invazive cauzate de Neisseria meningitidis serogrup B.



