VIDEO Polițiștii din Criuleni au ridicat arme și muniții deținute ilegal în satul Hîrtopul Mare

VIDEO // Polițiștii din Criuleni au ridicat arme și muniții deținute ilegal în satul Hîrtopul Mare
EnglishFrançaisРусский

Polițiștii din Criuleni au depistat mai multe arme, muniții și componente de armament deținute ilegal în gospodăria unui bărbat de 73 de ani din satul Hîrtopul Mare.

Verificările au arătat că permisul de port și folosire a armei al bărbatului era expirat de peste un an. În timpul ridicării armelor, oamenii legii au descoperit și alte arme, muniții și accesorii păstrate ilegal.

Au fost ridicate trei arme de foc, dintre care două de vânătoare și o armă pneumatică, peste 400 de cartușe de diferit calibru, încărcătoare pentru arme de tip AK și MP 38/40, lunete, o baionetă și mai multe cuțite, precum și componente și mecanisme pentru arme de foc, pulbere, alice, gloanțe și capse pentru muniții.

Bărbatului i-a fost retras permisul și revocat dreptul de deținere, port și folosire a armelor.

Bunurile depistate au fost ridicate, iar cercetările continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor cazului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share