Primăria Chișinău informează că, de la începutul anului 2026, Întreprinderea Municipală Regia „Autosalubritate” a încheiat și reîncheiat aproximativ 755 de contracte cu consumatorii serviciului de salubrizare.
Dintre acestea, peste 250 au fost semnate cu persoane juridice, peste 100 cu persoane fizice, iar aproape 400 reprezintă acorduri adiționale la contractele existente.
Primăria subliniază că un oraș curat începe cu responsabilitatea fiecăruia. Încheierea unui contract pentru evacuarea deșeurilor asigură servicii organizate și regulate, un mediu mai curat și reducerea numărului de gunoiști improvizate.
Contractele pot fi încheiate la sediul Î.M. Regia „Autosalubritate”, situat pe strada 27 Martie 1918, nr. 14, sau online, prin e-mail la contracte@asl.md.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta Secția contracte la numărul 022 740 672 sau Dispeceratul la 022 747 520.



