FOTO Primăria Chișinău a lansat programul de granturi pentru proiectele Consiliilor Elevilor și Grupurilor de Inițiativă ale tinerilor

FOTO // Primăria Chișinău a lansat programul de granturi pentru proiectele Consiliilor Elevilor și Grupurilor de Inițiativă ale tinerilor
EnglishFrançaisРусский

Primăria Municipiului Chișinău a anunțat deschiderea perioadei de depunere a proiectelor pentru Consiliile Elevilor și Grupurile de Inițiativă ale tinerilor din oraș. Inițiativa face parte din Programul Municipal de Granturi, care susține ideile tinerilor menite să aducă schimbări în comunitate.

Programul pentru Grupurile de Inițiativă ale tinerilor finanțează proiecte în domenii precum dezvoltarea competențelor civice și de leadership, susținerea inițiativelor comunitare, promovarea participării civice și democratice, consolidarea dialogului între tineri și autorități, dezvoltarea culturii participative, încurajarea voluntariatului și promovarea incluziunii sociale și a egalității de șanse.

Calendarul programului pentru Grupurile de Inițiativă este următorul: perioada de depunere a proiectelor se desfășoară între 18 mai și 20 iunie 2026. Pe 4 iulie 2026 va avea loc un hackathon, o sesiune interactivă de instruire pentru implementarea și îmbunătățirea proiectelor. Pe 18 iulie 2026 se vor prezenta proiectele, se va face jurizarea și se vor anunța rezultatele finale. Implementarea proiectelor câștigătoare este programată între 1 august și 30 noiembrie 2026.

Programul pentru Consiliile Elevilor sprijină proiecte în domenii precum participarea și democrația, promovarea unui mod sănătos de viață, dezvoltarea personală și deprinderile de viață ale tinerilor, sustenabilitatea, înverzirea și reciclarea, precum și consolidarea dialogului dintre tineri și autorități.

Pentru Consiliile Elevilor, perioada de depunere a proiectelor este tot între 18 mai și 20 iunie 2026. Hackathonul va avea loc pe 27 iunie 2026, iar prezentarea proiectelor, jurizarea și anunțarea rezultatelor finale sunt programate pentru 11 iulie 2026. Implementarea proiectelor câștigătoare va avea loc între 1 septembrie și 30 noiembrie 2026.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share