(video) Pompierii au salvat o fetiță de 7 ani care atârna în gol la etajul cinci al unui bloc de locuit din Bălți

serviciul 112, Pompierii au salvat o fetiță de 7 ani care atârna în gol la etajul cinci al unui bloc de locuit din Bălți

Pompierii din Bălți au salvat o fetiță de 7 ani care atârna în gol de un balcon la etajul 5 al unui bloc de locuit. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de ieri, la ora 15.30, când copilul se afla singur acasă, scrie moldova.org.

Salvatorii au fost alertați de tatăl fetiței, care anterior a fost sunat de propriul copil. Pe parcursul operațiunii de salvare, tatăl copilei încerca să-i mențină calmul, discutând la telefon cu ea.

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care prin intermediul unei autoscări a efectuat misiunea de salvare. În mai puțin de 10 minute salvatorii au coborât în siguranță fetița, reușind s-o calmeze.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI atenționează persoanele care au în grijă minori să nu-i lase nesupravegheați. Mai mult, în caz de situații de risc să apeleze de urgență Serviciul 112.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2018, pompierii au salvat 25 de copii din diverse situații de risc.

Total
0
Shares
Total
0
Share