Procurorii PCCOCS anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a unei femei de 34 de ani din raionul Călărași, învinuită de trafic de ființe umane și exploatarea sexuală a două tinere mame solitare din Republica Moldova, în Cipru, în anul 2016.
Potrivit procurorilor, femeia ar fi recrutat victimele prin rețeaua Odnoklassniki și aplicația Viber, promițându-le locuri de muncă bine plătite în Cipru. Una dintre tinere ar fi fost convinsă că va lucra ca dansatoare într-un cazino, iar celeilalte i-ar fi fost promis un salariu de până la 20 000 de dolari pentru muncă într-un hotel.
Conform anchetei, după ajungerea în Cipru, victimele ar fi fost deposedate de pașapoarte și constrânse să presteze servicii sexuale sub pretextul unor datorii inventate. Procurorii susțin că una dintre femei a fost exploatată timp de șase luni, iar cealaltă a revenit în Moldova după aproximativ patru luni și jumătate, invocând condițiile de muncă și epuizarea fizică.
PCCOCS precizează că inculpata a fost anterior sancționată într-un alt dosar pentru facilitarea prostituției și că ulterior s-ar fi eschivat de la urmărirea penală, fiind anunțată în căutare. După reținere, aceasta a fost plasată în arest preventiv.
În ceea ce privește alte persoane implicate în schema investigată din Cipru, procurorii menționează că cercetările continuă separat.
Potrivit Codului penal, traficul de ființe umane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, femeia beneficiază de prezumția nevinovăției.



