Primăria municipiului Chișinău anunță suspendarea temporară a activității troleibuzului turistic în zilele de sâmbătă și duminică, 23–24 mai 2026, din cauza restricțiilor de trafic din capitală.
Potrivit autorităților locale, măsura a fost luată în contextul suspendării parțiale a circulației pe mai multe străzi din municipiul Chișinău, ceea ce afectează traseul obișnuit al troleibuzului turistic.
Serviciul municipal precizează că, începând cu 30 mai 2026, troleibuzul turistic va reveni la programul obișnuit de activitate.
Reprezentanții primăriei nu au anunțat modificări suplimentare ale rutelor de transport public, însă au recomandat locuitorilor și turiștilor să țină cont de restricțiile temporare din trafic.



