Pe locul Stadionului Republican ar putea fi construit noul sediu al Ambasadei SUA la Chișinău. Cel puțin așa reiese dintr-un proiect, elaborat de Ministerul Economiei, care este supus dezbaterilor publice.
Mai exact, vorbim despre terenul cu suprafaţa de 5, 1814 ha din str. Tighina, 12, municipiul Chişinău, care este proprietate publică a statului domeniul privat. Iar scopul proiectului este „desființarea Stadionului Republican din municipiul Chişinău și asigurarea construcției sediului Ambasadei Statelor Unite ale Americii, transmite Diez.
Conform proiectului Hotărârii de Guvern, terenul urmează a fi transmis în proprietatea Statelor Unite ale Americii cu titlu de oneros. De asemenea, Guvernul urmează să determine valoarea bunului imobil și să negocieze prețul și semnarea contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil.
Potrivit proiectului, realizarea proiectului dat nu implică cheltuieli financiare publice și nu convine prevederi de reglementare a activității de întreprinzător în contextul legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător.

Astfel, Stadionul Republican a fost demolat în vara anului 2007, la inițiativa prim-ministrului de atunci, Vasile Tarlev. Vasile Tarlev în persoană a urcat într-un tractor și a demolat demonstrativ un zid improvizat. Atunci Tarlev a declarat că în locul stadionului va fi construită o arenă modernă cu 20.000 de locuri, o parcare imensă și un hotel. Acest lucru însă nu s-a mai întâmplat.
