România a inițiat o declarație comună semnată de 17 state membre ale Uniunii Europene prin care solicită menținerea și majorarea finanțărilor pentru politica de coeziune și politica agricolă comună în viitorul buget european pentru perioada 2028–2034.
Anunțul a fost făcut de președintele României, Nicușor Dan, care a precizat că inițiativa este susținută de Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Grecia, Italia, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Spania și Ungaria.
Potrivit lui Nicușor Dan, statele semnatare cer ca viitorul buget al UE să continue să finanțeze investițiile în infrastructură, agricultură, dezvoltarea comunităților și reducerea diferențelor dintre statele membre.
Președintele României susține că politicile de coeziune și agricultură sunt afectate de propunerile de reducere a finanțărilor, chiar dacă bugetul total al Uniunii Europene este preconizat să crească.
Totodată, Nicușor Dan a declarat că Europa trebuie să răspundă și noilor provocări legate de securitate, energie și competitivitate economică, motiv pentru care România susține un buget european „ambițios și echilibrat”.
Declarația comună urmează să fie prezentată oficial în cadrul reuniunii miniștrilor pentru afaceri europene și va fi inclusă în discuțiile următorului Consiliu European.



