VIDEO Un bărbat a fost reținut în Chișinău după ce a jefuit o femeie de 64 de ani pe stradă

VIDEO // Un bărbat a fost reținut în Chișinău după ce a jefuit o femeie de 64 de ani pe stradă
EnglishFrançaisРусский

Un bărbat de 47 de ani din Chișinău a fost reținut de angajații Batalionului de patrulare și reacționare operativă, fiind suspectat că a comis un jaf în sectorul Ciocana al capitalei.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, suspectul s-ar fi apropiat de o femeie de 64 de ani pe o stradă din sector și ar fi amenințat-o cu violență fizică, după care i-ar fi sustras în mod deschis aproximativ 500 de lei.

În urma intervenției oamenilor legii, bărbatul a fost identificat și reținut pentru 72 de ore de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana.

Pe numele acestuia a fost inițiată o cauză penală, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share