Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu funcționarii Serviciului Fiscal de Stat (SFS) și procurorii PCCOCS, au descoperit o nouă schemă de spălare de bani de peste 10 milioane de lei, în cadrul unei anchete care vizează o întreprindere aflată sub controlul unui subiect supus restricțiilor internaționale.
Potrivit oamenilor legii, schema investigată este suplimentară celei de peste 173 de milioane de lei, anunțată în luna martie.
Anchetatorii susțin că întreprinderea ar fi încercat să eludeze restricțiile privind încasările în numerar prin utilizarea fictivă a voucherelor. Conform legislației, persoanele juridice aflate sub controlul unui subiect al restricțiilor internaționale pot încasa numerar de la persoane fizice, în cazul comerțului cu amănuntul, doar în limita a 1000 de lei pentru o singură plată.
„Pentru ca să evite aceste sancțiuni și restricțiile impuse, întreprinderea ar fi apelat la metoda fictivă de folosire a voucherelor. Spre exemplu, cumpărătura în suma totală de 2000 de lei ar fi fost achitată în totalitate în numerar, dar agentul economic contabiliza numerar în sumă de 1000 lei și fictiv un voucher de 1000 de lei”, precizează autoritățile.
Potrivit datelor preliminare, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu luna decembrie 2025 de către un grup de persoane aflate în curs de identificare. Scopul acesteia ar fi fost disimularea încasărilor reale efectuate în numerar.
În cadrul anchetei, oamenii legii au efectuat 39 de percheziții în Centrul, Nordul și Sudul țării, cu sprijinul angajaților brigăzii speciale „Fulger”. În urma descinderilor au fost ridicate echipamente informatice, telefoane mobile, bani, acte contabile, înscrisuri de ciornă și alte obiecte relevante pentru cauza penală.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea beneficiarilor efectivi ai schemei și tragerea la răspundere a persoanelor implicate. Autoritățile precizează că persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.



