Generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale al României, a fost informat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că are calitatea de suspect într-un dosar penal privind infracțiunea de complicitate la uzurparea funcției.
Potrivit DNA, în iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță ar fi înlesnit emiterea și semnarea unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării pentru suplimentarea cu 20 a locurilor finanțate de la buget la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport București.
Procurorii susțin că solicitarea ar fi fost semnată de general-locotenentul Iulian Berdilă, locțiitor pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării, deși competența legală aparținea Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Conform anchetatorilor, documentul ar fi stat la baza deciziei de suplimentare a locurilor la buget, ceea ce a permis promovarea a 20 de candidați admiși inițial pe locuri cu taxă. DNA susține că astfel ar fi fost afectate interesele instituționale ale Ministerului Apărării Naționale și ar fi fost creat un folos necuvenit pentru beneficiarii locurilor suplimentate.
Procurorii mai afirmă că, după finalizarea studiilor, trei dintre candidații respectivi urmau să fie încadrați în funcții de ofițer în cadrul Ministerului Apărării Naționale.
DNA precizează că aducerea la cunoștință a calității de suspect reprezintă o etapă a procesului penal și subliniază că persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție.



