34 de ani de la arestarea grupului Ilaşcu în timpul războiului de pe Nistru: „Cinste, onoare și respect pentru acești eroi care și-au sacrificat cei mai frumoși ani din viață pentru ca noi astăzi să putem trăi, gândi și vorbi liber și românește la noi acasă”

34 de ani de la arestarea grupului Ilaşcu în timpul războiului de pe Nistru: „Cinste, onoare și respect pentru acești eroi care și-au sacrificat cei mai frumoși ani din viață pentru ca noi astăzi să putem trăi, gândi și vorbi liber și românește la noi acasă”
EnglishFrançaisРусский

La 2 iunie 2026 se împlinesc 34 de ani de la arestarea membrilor grupului Ilaşcu în timpul conflictului armat de pe Nistru. Momentul a fost evocat de președintele PNM, Dragoș Galbur, care a adus un omagiu celor șase membri ai grupului: Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanțoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Leșco, Petru Godiac și Valeriu Garbuz.

Cei șase au fost arestați la 2 iunie 1992 de separatiștii transnistreni, fiind acuzați de „crime de război și acțiuni de terorism”. Arestările ar fi fost efectuate de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a rusești, cu implicarea serviciilor speciale ruse.

La 9 decembrie 1993, așa-numita instanță de la Tiraspol a pronunțat sentințele fără drept de recurs. Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împușcare, iar ceilalți membri ai grupului au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între 2 și 15 ani.

Procesul a fost calificat ulterior drept unul neechitabil, fiind invocate încălcarea prezumției de nevinovăție și utilizarea unor probe fabricate. În 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcări ale drepturilor fundamentale în cauza „Ilaşcu și alții contra Moldovei și Rusiei”. 

Petru Godiac a fost eliberat în 1994, Ilie Ilaşcu în 2001, după nouă ani de detenție, Alexandru Leșco în 2004, după 12 ani de detenție, iar Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa în 2007, după 15 ani de detenție. 

Ilie Ilaşcu, considerat unul dintre simbolurile rezistenței românești și ale luptei pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, s-a stins din viață la 17 noiembrie 2025, la vârsta de 73 de ani. Fostul deținut politic a fost înmormântat la București, cu onoruri militare. 

„Cinste, onoare și respect pentru acești eroi care și-au sacrificat cei mai frumoși ani din viață pentru ca noi astăzi să putem trăi, gândi și vorbi liber și românește la noi acasă”, a transmis Dragoș Galbur.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share