Moldova a parcurs deja șase din cele zece etape ale aderării la UE. Munteanu: „Republica Moldova avansează constant”

Moldova a parcurs deja șase din cele zece etape ale aderării la UE. Munteanu: „Republica Moldova avansează constant”
EnglishFrançaisРусский

Republica Moldova a depășit jumătatea parcursului formal de aderare la Uniunea Europeană, după ce a ajuns la etapa negocierilor de aderare. Potrivit schemei prezentate de autorități, țara noastră a parcurs deja șase din cele zece etape necesare pentru obținerea statutului de stat membru al UE.

Procesul a început în martie 2022, odată cu depunerea cererii de aderare la Consiliul Uniunii Europene. Ulterior, Republica Moldova a completat și transmis chestionarele Comisiei Europene, a obținut avizul favorabil al Comisiei și statutul de țară candidată, iar în prezent a ajuns la etapa negocierilor de aderare.

În continuare, autoritățile urmează să implementeze legislația și standardele europene în toate cele 35 de capitole de negociere, înainte ca statele membre să decidă în unanimitate încheierea negocierilor și semnarea Tratatului de Aderare.

„Republica Moldova avansează constant pe calea aderării la Uniunea Europeană. Deschiderea negocierilor pe primul cluster – ‘Valori fundamentale’, reprezintă un pas important în acest proces și confirmă eforturile depuse până acum. Continuăm să lucrăm pentru reformele necesare, instituții mai puternice și apropierea țării noastre de standardele europene”, a declarat prim-ministrul Alexandru Munteanu.

Schema prezentată de autorități nu include etapele anterioare ale apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană, care au început cu mult înainte de depunerea cererii de aderare din 2022. Printre momentele importante ale acestui parcurs se numără adoptarea Planului de Acțiuni Republica Moldova – UE în 2005, în perioada guvernării comuniste, precum și semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană la 27 iunie 2014, în perioada PLDM, document care a instituit cadrul pentru asocierea politică și integrarea economică a Republicii Moldova cu UE.

Astfel, deși tabelul prezentat de autorități indică șase din cele zece etape formale ale procesului de aderare, parcursul european al Republicii Moldova are o istorie mai îndelungată, construită în mai multe etape succesive de diferite guvernări.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share