Un tânăr de 20 de ani din raionul Cantemir a fost identificat și sancționat de polițiști după ce a fost surprins într-o înregistrare video manifestând un comportament agresiv în trafic și încălcând regulile de circulație.
Potrivit Poliției, incidentul s-a produs pe 15 iunie, pe traseul R-3, în orașul Ialoveni. Imaginile au fost publicate ulterior în mediul online, iar oamenii legii au inițiat măsurile necesare pentru documentarea cazului.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii Secției Patrulare Centru din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, conducătorul autoturismului de marca Dacia a fost identificat. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani din raionul Cantemir.
Pentru încălcarea regulilor de circulație, pe numele șoferului a fost întocmit un proces-verbal contravențional, conform prevederilor legale.
Poliția a mulțumit cetățenilor care sesizează astfel de situații și contribuie la identificarea persoanelor care pun în pericol siguranța rutieră.
Totodată, reprezentanții instituției au reamintit că respectarea regulilor de circulație este obligatorie pentru toți participanții la trafic și reprezintă o condiție esențială pentru siguranța pe drumurile publice.



