Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în colaborare cu angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au contracarat mai multe tentative de transportare ilicită a mărfurilor peste frontiera vamală, pe sensul de ieșire din Republica Moldova.
Primul caz a fost înregistrat la controlul pasagerilor cursei Chișinău – Erevan. În urma controlului non-intruziv, echipa comună a depistat într-un bagaj, ascunși printre obiecte personale, 26 500 de dolari SUA, nedeclarați autorității vamale. Banii aparțineau unui nerezident în vârstă de 69 de ani.
O altă tentativă de transportare ilegală de valută a fost descoperită la cursa Chișinău – Berlin. În bagajul de mână al unei nerezidente, în vârstă de 38 de ani, au fost găsiți 13 500 de euro, nedeclarați autorității vamale.
În ambele situații, mijloacele financiare au fost ridicate, iar investigațiile continuă.
Totodată, la cursa Chișinău – Londra, în urma verificărilor efectuate cu suportul inspectorului Centrului chinologic al Serviciului Vamal, în una dintre valize a fost depistată o cantitate de 150 de pachete de țigări, nedeclarate autorității vamale. Bagajul aparținea unei pasagere cu dublă cetățenie moldovenească și română, în vârstă de 28 de ani.
Într-un alt caz, la ruta Chișinău – Istanbul, echipa comună a identificat printre bunurile personale ale unui pasager 8 monede presupuse a fi de aur, nedeclarate autorității vamale. Documentat pe caz este un nerezident în vârstă de 34 de ani.
În ambele cazuri, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele documentate riscă să fie sancționate conform prevederilor articolului 43¹ și articolului 287 alineatul (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.



